Miklós Bánffy (1873-1950)

Noua tură memorială de anduranță organizată de Erdélyi Kárpát Egyesület – Kolozsvár 1891 (Societatea Carpatină Ardeleană – Cluj 1891) poartă numele scriitorului și politicianului Bánffy Miklós, născut în Cluj. Strămoșii ultimului proprietar al castelului din Bonțida (Bonchida) și al Palatului Tholdalagi-Korda din Cluj (Kolozsvár) au fost prezenți încă din secolul al cincisprezecelea în împrejurimile Huedinului. Tânărul Bánffy Miklós, în adolescență, petrecea câte o lună în fiecare vară la Remetea (Remete), lângă Bologa (Sebesvár), unde locuia bunicul lui. Atunci s-a născut în el iubirea pentru munții din împrejurimi.

„Întins prelung, cu cele trei pavilioane aplatizate ale sale, Vlădeasa tronează la sud peste întregul orizont. Câte un petec de zăpadă și pâlcuri de ienupăr i se zăresc pe versanți. Nimic altceva. Nu are rotunjimi. Un gri palid uniform, parcă ar fi un nor. El domnește peste întregul ținut cu o splendoare grandioasă. Nu este de mirare că vechile popoare credeau că zeii sălășluiesc pe piscurile marilor munți. (...) Atunci am cutreierat Țara Călatei. Am hoinărit în toate părțile. Prin Huedin până la Șaula și Izvoru Crișului. (...) Alteori prin alte părți. Până dincolo, pe coasta Horaiței, unde la poalele stâncii stă acel lăcușor. Este teribil de adânc. În apa sa curată ca sticla se zăresc tritoni, în veșminte negre ca oțelul, croite un pic cam larg. De acolo se vede un peisaj întins, ondulat. Cea mai lată parte a Țării Călatei. În amintirile mele îl văd galben-auriu, fiindcă se apropie vremea secerișului, lanuri de grâu peste tot, până departe, până la suișul Bicălatului, până la viile Huedinului. Așa trăiește Țara Călatei în amintirile mele. De parcă ar fi aurie, de parcă soarele ar lumina-o mereu.” (Bánffy Miklós: Amintire din copilărie)

Bánffy Miklós, care mai deținea 2694 hectare de păduri în Masivul Vlădeasa chiar și după reforma agrară din 1921, a urcat muntele de mai multe ori. Acest fapt este atestat de surse din arhive, precum și de minunatele descrieri de peisaje din operele sale, ale căror acțiune se petrece pe domeniile autorului, în locuri ca Dealu Botii, Cascada Răchițele, drumul prin Valea Seacă spre Pietrele Albe, Scrind, Mărgău, Călata.
Fostul comite al comitatului Cluj și al orașului, președinte al editurii Erdélyi Szépmíves Céh, redactor-șef al revistei Erdélyi Helikon, unul dintre organizatorii întâlnirilor Helikon de la Brâncovenești (Marosvécs) este pe bună dreptate subiect de mândrie pentru clujeni, care îi pot fi recunoscători pentru faptul că, datorită intervenției sale, orașul lor a fost cruțat în timpul celui de-al doilea război mondial.
Memoria lui Bánffy Miklós este însă importantă și pentru întreaga națiune maghiară, el fiind cel care a prezentat operele compozitorului Bartók Béla în Opera Maghiară din Budapesta și este meritul lui că în cursul tratatului de pace de la Trianon, orașul Sopron a devenit parte a Ungariei în urma unui referendum.
Traducerea în limba engleză, franceză, spaniolă și italiană a seriei sale de romane Trilogia Transilvană i-au adus renume internațional atât autorului, precum și, prin intermediul acestuia, Transilvaniei, locul în care Bánffy Miklós și-a dorit întotdeauna să revină.

„... de sub cerul senin al Italiei, din internaționalismul sofisticat al Parisului, dintre numeroasele oportunități de carieră oferite de capitala Ungariei, întotdeauna și-a dorit să revină și a revenit aici, parcă atras de o forță misterioasă, de parcă ar avea o misiune importantă, o chemare aici (...) este ardelean în adâncul sufletului și o proiecție directă, un descendent târziu, dar direct al acelei generații care, cu secole în urmă, cu gândire și voință de nezdruncinat, au creat istorie și cultură aici, în Transilvania.”
(Kuncz Aladár: Kisbán Miklós. Ellenzék, 14 oct. 1923)

Redactat de: Daray Erzsébet