Inițiative EKE în memoria lui Vasvári Pál

Timp de mai multe decenii s-au vehiculat date contradictorii despre locul de desfășurare al Bătăliei de la Fântânele, locul trecerii în neființă a lui Vasvári Pál, respectiv al mormântului acestuia. Din cauza situației politice tulburi de după revoluția din 1848-49, respectiv locația greu accesibilă a bătăliei, a fost dificil să se obțină informații exacte și credibile privind derularea bătăliei.

„Nu este deci de mirare faptul că, din cauza amplasării izolate, locația Bătăliei de la Fântânele din 6 iulie 1849, locul căderii lui Vasvári Pál și mormântul său și al tovarășilor săi au putut fi descoperite, în cele din urmă, apelând la mijloace aparținând turismului” – scrie Tóthpál Tamás în cartea sa Kolozsvár környéki teljesítménytúrák (Ture de anduranță în împrejurimile Clujului).

„La începutul anilor optzeci ai secolului 19, în cadrul KAC (Clubul Atletic Clujean – n. r.), al cărui secretar a fost la momentul respectiv, Kuszkó István s-a ocupat deja de înființarea pe baze pragmatice a turismului transilvan. A și menționat locul căderii în luptă a lui Vasvári drept destinația unor potențiale excursii. În 1891 a înființat la Cluj muzeul național de relicve din 1848-49-, iar în 1892 revista oficială a muzeului și a asociației honvezilor (soldați maghiari – n. trad.), având titlul Pagini Istorice din 1848-49. Astfel a devenit posibilă ocrotirea mai eficientă a memoriei lui Vasvári Pál, și prezentarea sa la scară mai largă. Odată cu înființarea în 1891 a Societății Carpatine din Zona Ardealului (SCA, EKE) au luat ființă acele fundamente reale cu ajutorul cărora a devenit posibilă identificarea mormântului lui Vasvári Pál, până atunci necunoscut. La inițiativa lui Kuszkó István, EKE a organizat prima excursie Vasvári în 16-17 iulie 1892.”

La excursia cu caracter de expediție au participat în jur de o sută de persoane. Marea parte a participanților era formată din membri alpiniști bine antrenați ai EKE.

Acest grup a descoperit mormântul nemarcat al lui Vasvári la jumătate de oră de vârful dealului Fântânele, lângă drumul către Beliș, în locul numit „La grinzi”.

„Ca semn al pietății, participanții […] au așezat câte o piatră pe mormânt, în scurt timp formându-se un mic morman. Excursia transformată astfel în mod spontan într-o înălțătoare sărbătoare patriotică a creat interes în toată țara.”

„După excursia din 17 iulie, mormântul lui Vasvári a devenit un veritabil loc de pelerinaj, în scurt timp o mulțime de turiști au vizitat această parte mai puțin cunoscută a Munților Gilăului.”

În data de 6 august s-a montat o cruce în spatele mormanului de pietre, cu inscripția orientată spre drum. Crucea a fost făcută din lemn de stejar, avea o înălțime de cca 5 m, cu grinda transversală de 2 m.

„Inscripția a fost următoarea:
AICI A CĂZUT
VASVÁRI PÁL
13 IULIE 1849

Sub text erau două săbii încrucișate.”

Începând din 10 iulie 1893, masivul muntos din care făcea parte dealul Fântânele a primit denumirea de Munții Vasvári.

„Cea de-a treia excursie oficială a fost organizată în 1899, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la eveniment, de către Muzeul Național de Relicve din Cluj. Organizatorii au făcut pregătiri serioase pentru sărbătoarea programată pentru luni, 10 iulie, la mormântul lui Vasvári.”

Discursul comemorativ rostit la presupusul mormânt de către Szabó Sámuel (președintele asociației honvezilor din Cluj) proclama reconcilierea:

Avem printre noi în acest loc și fii ai acestei patrii care vorbesc alte limbi, ai căror tați pe vremuri au luptat împotriva lui Vasvári. Să audă și ei, și dacă trebuie, să audă toată țara… Vasvári a murit ca martir al idealului libertății, vărsându-și sângele de mâna lor, dar și pentru ei. Memorialul pe care dorim să-l clădim la locul în care și-a jertfit viața el și cei 300 de honvezi ai lui trebuie să dăinuiască drept simbol al iubirii și recunoștinței noastre, a tuturor; ca învățătură și zălog al reconcilierii noastre, pentru totdeauna!”

Sursă: Tóthpál Tamás: Kolozsvár környéki teljesítménytúrák (Ture de anduranță în împrejurimile Clujului) (Editura Művelődés, 2015)