Regulamentul turei

PRESTART

Sâmbătă, 13 iulie 2019

08:00 – 09:00

Răchițele (Havasrekettye), Corana Bar (nr. 455)


  • Rugăm participanții să NU întârzie la START.
  • Parcurgerea turei este recunoscută dacă participantul s-a înscris în mod regulamentar și și-a vizat foaia de parcurs la toate punctele de control.
  • Descrierea detaliată a traseului se găsește în Ghidul turei (disponibil în limba maghiară).
  • În caz de nevoie (de ex. condiții meteorologice extreme), organizatorii își rezervă dreptul de a modifica traseul, respectiv de a anula tura în întregime sau unele porțiuni ale acesteia.
  • Fiecare persoană participă la ture pe propria răspundere, de la organizatori nu se poate solicita despăgubire cu niciun titlu.
  • Traseul turei trece prin zone de protecție a naturii, să păstrăm aceste comori la fel de frumoase cum sunt ele acum!

Prestart – Start

La biroul de PRESTART amenajat în Răchițele la barul Corana (nr. 455), lângă indicatorul rutier al drumului către Cascada Răchițele, participanții vor primi pachetele de start, după care vor fi transportați cu autobuzul până la bifurcația de la Poiana Stanciului (START), de unde începe tura de drumeție.
Cei care nu optează pentru transportul asigurat de organizatori trebuie să se prezinte de asemenea la Prestart.


Participarea minorilor la tură

  • În cazul participanților minori (sub 18 ani), părintele/tutorele minorului trebuie să semneze o declarație privind participarea minorului la eveniment, pe care trebuie să o trimită OBLIGATORIU prin e-mail (teljesitmenyturak@ekekolozsvar.ro) organizatorilor înainte de eveniment (până la 11 iulie). Formularul declarației poate fi descărcat de aici: [link].
  • Adultul care însoțește minorul sub 14 ani va semna o declarație privind însoțirea minorului. Declarația completată automat cu datele furnizate în cursul înregistrării poate fi semnată la start. Dacă doriți să citiți declarația în avans, să o semnați și să o trimiteți organizatorilor prin e-mail (teljesitmenyturak@ekekolozsvar.ro) înainte de concurs, puteți descărca formularul de aici: [link].

Ce primesc participanții?

  • Organizatorii le asigură participanților hartă, foaie de parcurs și guler de sport. Cei care ajung la sosire vor fi recompensați cu diplomă și ecuson.
  • Participanții vor primi gustări energizante la Cabana Vlădeasa (măr, banană, biscuiți, baton muesli, napolitană, glucoză, dextroză). Apă potabilă va fi asigurată la toate punctele de control.
  • După SOSIRE, la Sâncraiu (Kalotaszentkirály-Zentelkén), începând de la ora 15:00 toți participanții vor fi serviți cu o masă caldă.
  • Din motive de protecție a naturii, nu vor fi disponibile pahare de unică folosință la punctele de control, astfel că rugăm toți participanții să-și aducă bidoane sau pahare.

Trecerea prin punctele de control

  • Programul de funcționare al punctului de control indică perioada în care arbitrul este de serviciu la punctul de control respectiv.
  • Fiecare punct de control trebuie atins în timpul programului de funcționare.
  • Cine sosește prea târziu, s-ar putea să nu mai găsească arbitrul la punctul de control pentru vizarea foii de parcurs.
  • În situații limită (întârzieri mai mici care sunt previzibile) încercați să contactați arbitrul punctului de control în cauză.

Transport

Organizatorii asigură transport cu microbuze sau autobuze până la START în Răchițele (Havasrekettye), de la Săcuieu (Székelyjó) la Sâncraiu (Kalotaszentkirály) (pentru tura de Drumeție 22 km), respectiv de la Sâncraiu (Kalotaszentkirály) până la Cluj (Kolozsvár).
Plecare din Cluj (Kolozsvár) în 13 iulie, dimineața la ora 6:30 din stația de autobuz din P-ța Mihai Viteazul nr. 9A (din fața fostului magazin FLIP). Plecare din Sâncraiu (Kalotaszentkirály) la ora 21:00, de la căminul cultural.
Atenție! Autobuzul de dimineață va avea opriri și în următoarele locuri, de unde poate prelua călători:

  • Huedin (Bánffyhunyad) din piața de la biserica reformată, la ora 7:15
  • Sâncraiu (Kalotaszentkirály-Zentelke), în Piață, la ora 7:30

Cei care optează pentru aceste posibilități, trebuie să bifeze opțiunea de transport Cluj–Răchițele și să menționeze la Observații locul unde doresc să se urce în autobuz.


ABANDONUL turei

Pentru participanții la DRUMEȚIE care din orice motive nu mai pot sau nu mai doresc să continue tura, recomandăm următoarele puncte (accesibile ușor cu mașina) pentru părăsirea turei: Săcuieu (Székelyjó), Lacul Horaiței (Kőhegy tava).

În fiecare caz, participanții care din orice motive nu pot sau nu doresc să continue tura, au OBLIGAȚIA de a anunța organizatorii sau arbitrii unui punct de control (în caz de nevoie, toate punctele de control pot fi accesate cu mașină).


Prim-ajutor

Punctele de control sunt echipate cu trusă de prim-ajutor.
Pe întreaga durată a turei, un medic va sta în permanență la dispoziția organizatorilor.
Serviciul de salvare montană (Salvamont) este înștiințat cu privire la desfășurarea turei.
Totuși, participanții trebuie să fie conștienți de faptul că pe unele secțiuni ale traseului, sosirea unei echipe de salvare poate dura mai mult timp. Fiecare participant răspunde de propria integritate corporală și, în caz de nevoie, se recomandă să-i ajute pe ceilalți participanți după posibilitățile sale. Din acest motiv rugăm fiecare participant să aducă o mică trusă de prim-ajutor, cu următorul conținut recomandat: plasture, dezinfectant (apă oxigenată, soluție Rivanol, Betadină), tablete de magneziu, tablete Claritine (pentru mușcături de viespe), bandaj.


Transport de bagaje

La cerere, organizatorii se oferă să transporte gratuit bagajele participanților (1 bagaj/persoană) de la start la sosire în Sâncraiu (Kalotaszentkirály-Zentelke), unde aceste bagaje pot fi preluate la biroul de sosire. Bagajele predate pentru transport trebuie să fie etichetate cu numele și numărul de telefon al proprietarului. Organizatorii nu își asumă nicio răspundere pentru obiectele de valoare din bagaje.


Fotografii și înregistrări video

În cursul evenimentului se vor realiza fotografii și înregistrări video la cererea organizatorilor. Participanții își exprimă acordul ca fotografiile și înregistrările în care apar să fie utilizate de organizatori și publicate pe site-ul turelor pentru promovarea turelor. Organizatorii se obligă să menționeze în fiecare caz numele autorului fotografiei/înregistrării video.


Sesizări și reclamații

Dacă un participant este nemulțumit de orice circumstanță din sfera de influență a organizatorilor, este rugat să solicite de la arbitrii de sosire un formular de reclamații, să-l completeze și să-l predea arbitrilor, sau să-și trimite reclamațiile prin e-mail organizatorilor. După încheierea turei, reclamațiile ajung la organizatorul principal, care va răspunde individual fiecărei reclamații în cel mai scurt timp cu putință.


Informare privind prelucrarea datelor

Organizatorii prelucrează datele furnizate în mod voluntar de participanți prin completarea formularului de înscriere în următoarele scopuri: evidența participanților; stabilirea condițiilor de participare valabile pentru participant; comunicarea cu participanții înainte, în timpul și după eveniment; emiterea chitanțelor; urmărirea și certificarea participării la eveniment; elaborarea de statistici privind participarea la tură; informarea participanților cu privire la alte evenimente organizate de EKE-Kolozsvár 1891. Prin înscriere, participanții, respectiv reprezentanții acestora își exprimă acordul pentru utilizarea datelor lor în scopurile descrise mai sus.
Organizatorii gestionează datele prelucrate în condiții de siguranță, păstrându-le strict confidențialitatea și nu le vor transmite către terți, cu excepția furnizării de date către autoritățile competente (de ex. poliție, jandarmerie, serviciul de asistență medicală, salvamont) în caz de necesitate (de ex. accident, rătăcire).
Persoanele înscrise, respectiv reprezentanții acestora pot solicita ștergerea datelor lor din evidențele organizatorilor în cazul în care renunță la participare, respectiv după încheierea evenimentului. Cererile în acest sens trebuie trimise prin e-mail la adresa de e-mail a evenimentului.

Honlapjaink fejlesztésének támogatói:
Communitas alapitvány Bethlen Gábor alap